20 ianuarie 2018

Hotarele Turzii

În urma unui efort care s-a întins pe parcursul a cinci ani, între începutul anului 2013 şi începutul anului 2018, am reuşit să conturez lista hotarelor care aparţin administrativ de municipiul Turda, judeţul Cluj. Am început la debutul anului 2013 cu a strânge informaţii cu privire la hotarele Turzii – are Turda hotare?, care sunt acele hotare?, cum se numesc?, unde sunt ele situate? Au fost multe întrebări la care nu putea răspunde nimeni în totalitate, şi mai ales nu găseai aproape nici o informaţie pe internet despre acestea, şi nici prin bibliotecile unde avem acces oamenii de rând.
Câteva luni mi-a luat la început să aflu cum pot ajunge la unele persoane care pot furniza informaţii despre hotarele Turzii. Treptat, prin mai 2013, am reuşit să conturez o schiţa în plan cu aceste hotare şi cu limitele administrative ale municipiului Turda. Cum nu aveam acces la programe specializate de digitizare şi baze de date foarte detaliate, mi-a fost greu să le pun cap la cap, deşi aveam câteva detalii despre fiecare din aceste hotare în parte.
În lunile iulie şi august 2013, însoţit pe rând de prieteni, apoi de tatăl meu, am reuşit să merg pe teren, la fiecare dintre aceste hotare, să-mi fac schiţe de teren la faţa locului, să imortalizez fotografii, pentru a mă elucida în detaliu cu privire la particularităţile fiecăruia dintre aceste hotare ale Turzii. Dispunând de o maşină care nu mă prea ajuta pe drumurile greu practicabile din hotarele Turzii, fără tracţiune integrală şi fără gardă apreciabilă la sol, şi nici măcar cu motor puternic, să mă salveze dacă mă înţepeneam pe undeva, a fost chiar o idee nebunească să cred că voi ajunge în toate acele locuri teafăr. Maşina mi s-a stricat de mai multe ori chiar, din cauza drumurilor foarte greu practicabile, dar am reparat-o şi am continuat să duc la bun sfârşit ceea ce am început.
Întregul an 2013 a fost dedicat apoi arhivării şi prelucrării acelor fotografii ridicate în timpul verii. Încă era totul foarte schematic, departe de a avea o bază de pornire pentru a trata mai serios fiecare dintre hotarele Turzii.
Mi-a căzut foarte greu imposibilitatea de a digitiza, cu mijloacele de care dispuneam întreaga suprafaţă, şi de a face diagrame complexe şi modele tridimensionale ale reliefului, plus posibilitatea de a edita hărţi interactive. Negăsind pe moment nici o soluţie în acest sens, am început în anul 2014 la executarea unor planuri ale fiecăruia dintre hotare, realizate manual, pe hârtie, pe care apoi le-am scanat. Execuţia acestor planuri mi-a luat circa trei ani, iar în octombrie 2017 le aveam pe toate scanate şi arhivate.
Am început pe baza informaţiilor de care dispuneam şi a planurilor realizate, să detaliez câteva repere despre fiecare hotar al Turzii în parte. Caracterizarea lor am făcut-o direct în word, în formă finală, fără a mai aloca timp verificării fiecărui hotar în parte, sper totuşi că nu s-au strecurat multe greşeli. Dacă totuşi s-au strecurat, este vreme să le corectăm pe parcurs.
Întregul proiect al hotarelor Turzii nu se vrea o caracterizare detaliată a acestora, ci doar o creionare generală a fiecărui hotar în parte, o bază de pornire pentru cei care vor să aprofundeze, bază pe care eu la rândul meu nu am avut-o şi la care am muncit peste cinci ani doar pentru a atinge câteva puncte de reper.
Pe lângă hotarele Turzii tratate în fiecare postare din ultimele luni, există gospodării izolate, pe care nu le-am putut trata în cadrul vreunul hotar, dar şi cel mai probabil am descoperit încă cel puţin un hotar nou faţă de lista iniţială conturată în 9 mai 2013. Aceste gospodării izolate o să încerc să le amintesc acum, într-o succintă trecere în revistă, de la nord spre sud: la vest de acumularea Fâneaţa Vacilor II (46.600043°N, 23.759809°E), la estul Dealului Spânzurătorii (46.594188°N, 23.758090°E), pe drumul dintre Uscător şi Acăţari, în dreapta, pe o terasă exploatată agricol (46.586727°N, 23.810828°E), vechea vatră a unui sat medieval dispărut între timp – Kölyköd (46.589263°N, 23.826821°E), la vest de Dealul Cetăţii (46.579484°N, 23.750309°E, dar şi 46.580214°N, 23.748013°E), pe Dealul Zâna Mare (46.564956°N, 23.765072°E, dar şi 46.570444°N, 23.751108°E), în valea pârâului Pordei (46.563366°N, 23.751377°E), un grup de gospodării la sud de Triajul CFR Turda (46.549955°N, 23.804981°E) şi un grup de gospodării la est de cimitirul Oprişani (46.547959°N, 23.817373°E).
Recapitulăm fiecare dintre hotarele Turzii tratate în acest proiect:
- Buha;
- Pichel;
Ţin să mulţumesc persoanelor care au sprijinit cu energia lor începerea proiectului numit hotarele Turzii, lor li se datorează o parte din ceea ce am realizat astăzi, şi ca să nu se supere nimeni, le enumăr în ordine alfabetică:
Bar Sandra (autoarea blogului Otra fachada de Rumania);
- Coman Vasile;
Reti Maria
Roşa Adela (autoare a blogului Adel'h)
- alţi localnici din respectivele hotare, care au vrut să rămână anonimi.

Update 11.02.2018 - harta de ansamblu a teritoriului administrativ al municipiului Turda:
Municipiul Turda - teritoriul administrativ

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More